Deşert sentimental

Chiar daca nu o spun nimanui, asta nu inseamna ca nu ma mai gandesc la tine. Mi-e atat de dor sa te stiu langa mine.
Au trecut aproape doua saptamani.. timp in care nu a fost zi sa nu imi amintesc de tine si sa nu.. te astept in continuare…
Inca te mai aud.. inca te mai caut prin locurile unde obisnuiai sa fii.. inca zambesc palid cand vad un alt catel pe strada sau in tramvai. Nu vreau sa te uit! Nu stiu cat bine imi face acest lucru, dar nu.. nu am sa sterg nici o urma din ce ai lasat tu.
Inca de cand intru pe usa de la casa te vad acolo :) stiu ca esti cu mine. Se vede pe tocul usii. Mai apoi, te vad sub masa din bucatarie. Umblu cu grija, ca sa nu te lovesc.
Seara te chem sa dormim. Ma auzi?
Ai locul tau in pat si am grija mereu sa fii invelita. Nu ma misc brusc, sa nu te deranjez.
Esti cu mine. Stiu asta.
Imi este extrem de dor de tine. Si chiar daca nu stie nimeni, toate lacrimile tarzii din noapte sunt pentru tine.
Te astept diseara sa vii.. sa dormim impreuna.
Pe curand. :)

amintirea ta.

camera e goala.. te doare linistea.. nu vrei sa stii ce-i cu tine. nu poti minti ca totul e bine. vrei sa uiti, vrei sa strigi " totul e o minciuna! " .. in tine plange inima.

inca te mai aud. inca te mai astept sa vii acasa. :)

.. copil naiv!

viata impartita la doi.

As fi vrut sa scriu un poem de dragoste… un poem de dragoste intre un suflet de catel si o viata de om. Un vers sa se plieze perfect pe ceea ce am trait noi.. rima sa fie perfecta, asa cum a fost si viata noastra impreuna. Cuvintele sa fie ordonate sub tiparul trairilor noastre.. pentru ca viata alaturi de tine a fost armonie.. si veselie… si culoare.. si bucurie.. si zambete. Atatea zambete. Imi amintesc de fiecare dintre ele.. era atat de natural, atat de firesc..
Astazi ma gandesc la un zambet si plang. Plang fara sa vreau.. e aproape instinctual. Pentru ca tu ai fost viata mea.. pentru ca fara tine nu stiu cum sa fiu in continuare eu..
Si pentru ca simetria sa fie perfecta.. nu ti-a trebuit nici mai mult nici mai putin de o saptamana.. niciodata nu am apreciat timpul mai mult ca acum.. am tinut cu dintii de fiecare secunda..
Ce faci cand toata viata ta se invartea in jurul ei, iar ea a trebuit sa plece? Ce faci cand inca mai auzi prin casa mers de labute pe parchet? Ce faci cand dintr-o data casa pare goala in ansamblul ei fara castronelul ei cu mancare si apa? Ce faci cand se face ora amiezei si din instinct vrei sa o duci afara? Ce faci cand nu mai ai pretext noaptea sa iesi cu “catze” sa te plimbi si sa iti ordonezi gandurile? Ce faci cand te duci spre camera ta si stii ca acum e goala si nu mai gasesti nimic acolo ? …
Nu am sa uit niciodata ultimul nostru drum.. cand eu te tineam in brate si imi doream la fiecare secunda sa urlu si sa spun “ Opreste! Vreau sa ne intoarcem! “ .. nu am resimtit niciodata mai greu vreun moment decat acela morbid, cand usa s-a deschis si am auzit zgomotul de frigidere.. multe frigidere.. urlatoare, exprimand toata suferinta ce vietatile nu o mai puteau reda de ceva timp. Pasii mei tremuranzi si neincrezatori au urmat cursul firesc. Sovaielnic am vrut sa dau inapoi, insa mi-am dat seama pentru ce venisem. Trebuia sa se intample. Eram constienta ca alta solutie nu exista.
Era frig.. si mirosul bacovian ma infoiara si acum. La picioare mi s-au asezat imediat trupuri reci, lipsite de vlaga, amestecate, dar linistite. Material didactic, desigur. Inca o data am vrut sa fug si am zis speriata “ Eu nu o las aici! “ .. aminteste-ti pentru ce ai venit.. :) nu fi slaba, Ioana.
Am sa tin minte toata viata, fiecare detaliu.. de la masa metalica, imbibata cu atatea lacrimi de durere, pana la foarfecele infectat, dar manuit cu maiestrie. Inca traiam o senzatie de “vizita la veterinar”.. deja acele nu ma mai speriau. Eram increzatoare in nimic si am avut curaj sa o privesc in ochi pana in ultima clipa.. pentru ca am decis ca trebuie sa fac asta indiferent de consecintele asupra persoanei mele. Trebuia sa fiu eu cea care o mangaie pe cap pentru ultima oara inainte ca lichidul sa-i patrunda in sange si sa ii opreasca inima.
Ultimul sau gest mi-a aratat cat de mult isi dorea sa traiasca. Insetata de viata, si-ar fi dorit ca limba roz, decolorata de boala, sa ii atinga inca o data boticul uscat de suferinta.. dar nu s-a mai intamplat. Inima a inceput sa-i bata in minus. Se prabuseste. Viata sa intra pe linie dreapta.
Cu jumatate de suflet intins pe masa rece, pasesc peste tocul usii care ma infiorat mai devreme. Intru intr-o lume noua, cu sufletul indoit, insa doar pana la coltul scarilor. Durerea e prea mare pentru ca sa o pot purta cu mine. Picioarele mi se inmoaie si ma prabusesc si eu. Tot aerul din lume nu imi e de ajuns. Scancetele mute prind acum glas si fac din mine un om slab.
Ma ridic. Pentru ca asa e firesc.. pentru ca, intr-un final, sunt impacata cu mine. Stiu ca am facut ceea ce trebuia facut.. doar ca nu imi imaginam ca poate fi atat de greu.
Sunt convinsa ca pana in ultima secunda ai stiut ce se va intampla. Macar acum uneia din noi ii este mai bine. Am sa fiu si eu bine, candva. Pentru ca am langa mine persoane care sa ma tina in brate cand vreau sa plang si care ma sprijina neconditionat.
Sa ai parte de liniste.
Esti viata mea.

irreplaceable

Cand l-ai luat te-ai gandit poate, putin, si la asta... te va parasi intr-o zi - nu pentru ca ar vrea, nu pentru ca dragostea pe care ti-o poarta s-ar stinge cumva... ci pentru ca timpul lui e mai scurt decat al tau. Iar cand batranetea si boala nu-l mai lasa nici sa se tina pe picioare, caci il dor toate, iar bucuria i-o mai arata doar varful cozii, miscat cu greu, pentru tine, vei sti ca se apropie acel moment de care noua, celor care avem animale si le iubim, ne este atat de teama - despartirea.

Desi este cumplit si dureros, de multe ori decizia de a-i scurta suferinta este singura justa. Nu este usor, dar atunci cand ai luat aceasta hotarare, va trebui sa faci in asa fel incat despartirea sa-i fie usoara, in pace.

De multe ori cei aflati in aceasta situatie prefera sa-si duca prietenul la medic si sa i-l incredinteze pentru a face ceea ce este de facut, fara a avea curajul sa-i stea alaturi. Insa el stie ce se va intampla. Nu stim de unde si cum, dar stie. Nu fa aceasta greseala. Nu-ti parasi prietenul in ultimele lui clipe, chiar daca stii ca te va coplesi durerea. Stai langa el si fii alaturi pana la sfarsit.

Iar daca acest moment este inca departe, incearca sa te gandesti ca fiecare zi in care sunteti impreuna nu trebuie irosita.


.. se va termina. curand.

update: azi e 1 aprilie. bineinteles, am fost pacalita. astazi, pentru prima oara de cateva zile incoace, s-a simtit mai bine. sau cel putin asa a vrut sa ma pacaleasca. a dat din coada, a latrat, a dat labuta, ba chiar a si mancat. cand timpul e mai scurt ca niciodata ajungi sa te bucuri si pentru atat. :)

am cel mai tare catze ever! :x

ni una sola palabra.

Cuvintele imi sunt grele… si astazi..si maine.. si intotdeauna. Si simt ca niciodata nu am avut nimic, cu toate ca ma hraneam la fiecare pas cu acelasi gand. Copil naiv.. :)
E destul loc in mine si pentru tine si pentru tacere.. si ziua de azi m-a facut sa fiu doar o papusa cu multe fire de care tragi si vezi numai mimari ale eului. Astazi am folosit cele mai putine cuvinte.. astazi am fost egoista si am tinut toate ideile in mine. Si, Doamne, ca sunt atatea..

Ai putea crede ca o seara de primavara , pe care abia o asteptai sa vina, in final, sa iti doresti sa nu fi fost nicicand? Mergeam anost, pe un drum ciuruit, cu nasul lipit de un geam aburit.. numaram clipe.. semnalizam ganduri.. eram doua nefericiri intr-o cutie rece de tabla. O nefericire intreaba pe cealalta “ Oare de ce sunt oamenii atat de rai ? “ .. cealalta raspunde “ Pentru ca oamenii sunt egoisti.. pur si simplu, asa sunt ei. “ .. Nimeni nu mai scanceste nimic. Tacerea cade.
Te uiti in jurul tau. Nu e nimeni, si totusi atata lume... ii invidiezi. Ei de ce pot sa zambeasca si tu nu? .. iarasi sunt egoista.
Nu m-am mai simtit demult atat de golita sufleteste. Nu am mai schitat de mult un zambet binevoitor. Ne-am intalnit. Am glumit cat a incaput, am salvat o situatie de intepaturi cu urmari permanente. Am inghetat de frig si ne-am pus mainile in buzunar pentru ca astfel sa nu ne mai atingem sentimentele recent rascolite. Am valorificat putinul timp ca si cum ar fi fost ultimul .. ne-am despartit tipic .. “pe curand.mai vorbim” .. habar nu am cand o sa fie acel moment.. :) am intors spatele si am facut cativa pasi.. iar pasii s-au adunat.. si nostalgiile la fel. Cu fiecare pas imi venea sa ma intorc si sa te intreb “ cand ne-am pierdut de noi.. ? “ … te-as intreba chiar acum.. dar nici macar intrebarile retorice nu isi mai gasesc rostul in noi.

Ce mult te-a iubit.. :)

tiempo pequeño

¿Quién se va y quién se queda?
¿Quién le duele más la soledad?
¿Cual es tu camino?
¿Cual es el mio?
¿Dónde se encontraron?


..deja que te acompañe que no es momento de andar sola. :)

besote.

vino, sa pot regasi drumul spre mine..

M-am privit de dimineata in oglinda incercand sa-mi pun masca si am schitat un zambet!
Si mi-a raspuns...
-Esti atat de frumoasa cand plangi...


Se hotara sa mearga inainte,sa lupte ca si pana acum.De dragul lui.. Stia ca el ii este alaturi si si-ar dori sa o vada fericita.
Ce nu stia este ca sufletul ii murise si se ingropase odata cu el..

ei sunt cei doi straini cu mainile in bezna.


:)

y la dejaste volar..

EL: Ce faci?

EA: Ma urc pe nor..

EL: Esti nebuna?!... de fapt... asa esti tu

EA: Nu prea reusesc eu in fiecare zi..dar incerc

EL: .. esti bine?

EA: Da..de ce?

EL: ..aseara a fost vant si minus..si rece..si ma gandeam..ca..poate e de la tine

EA: :))..nu stii ca am devenit prietena cu noaptea?

EL: Nu..n-am mai vorbit de mult..ce sa mai stiu de tine..?

EA: Mi-e bine.. acum..

EL: ..dar maine...ma gandeam..

EA: Maine..tu stii cine e maine?..

EL: As vrea sa fie o cafea...la tine

EA: E 12.00..e maine...vii la o cafea..la mine?

EL: Ma bucur ca ti-e bine..

EL: Ai uitat ca...nu beau cafea:)

EA: Mi-e bine..maine.

EL: Ai grija de tine....pentru mine:)

EA: Mi-e bine..

cosciug sentimental

Atat de tacuta inchid in mine un ultim scancet de durere. Nu vreau sa stii, dar in pumni mi-am strans toata viata. Mi-am sugrumat gandurile si mi-am calcifiat principii. Mi-am incalcit visele si le-am deslusit in..noduri pe care nu am facut altceva decat sa le intaresc cu fiecare speranta.
As vrea sa am puterea sa pastrez de la oameni doar ce e bun. Un prieten imi spunea ca isi propune sa vada omul doar din prisma sa pozitiva. Il admir. N-am fost niciodata in stare nici macar sa gandesc in directia aceasta. Cu fiecare zi imi spulber iluzii.. cu fiecare clipa imi dau seama ca toti sunt la fel. Am spus-o si cu alte ocazii… oamenii sunt tipare, sabloane indoite si mazgalite caricatural.
Imi vine sa zbier si sa fug inspre nicaieri. Mi-e sila de cei din jurul meu. Oamenii ma asfixiaza. Nu ii mai suport langa mine... imi provoaca repulsie si ma limiteaza emotional. Mi-e frica de ce as putea deveni. Un om si mai rece ( pentru ca niciodata nu am stiut sa ma exteriorizez, nu-i asa? ) , un om placid , un om fara nimic care sa il motiveze.. nu! Nici macar nu vreau sa fiu om!
Nici macar nu vreau sa traiesc langa oameni.
Cata mizerie este in jurul meu.. in modul elegant si boem de a ne trai viata, taraim dupa noi, prin noroi si urme de toc , ceea ce ne-a fost intotdeauna mai de pret : sufletul. Calcam pe bucati din noi si privim triumfator in sus. Purtam insemnele unor invingatori. Si nici nu ne dam seama cand am strivit tot ce era mai bun in noi..
As vrea sa pot sa explic in cuvinte ce se intampla in mine acum.. imi dau silinta sa mai pot sa mai sper. In ultimele saptamani am inghetat orice speranta. S-au intamplat atat de multe lucruri, atat de planificate , atat de ordonate. Au venit din atatea parti, atat de repede incat nici macar nu am avut timp sa ma apar. Am vazut oameni falsi, oameni perfizi, fara limita, oameni nepasatori si aprigi sa calce in picioare destine. Am cautat sa ii inteleg, ca de fiecare data. Nu le gasesc nici o scuza, dar nici nu ii acuz. Sunt oameni ..
Am vrut sa mai am pic de sentiment in mine.. am cautat sa nu pierd nici un strop de fericire, fie ea si de moment. Am vrut sa pot sa spun „ am pe cineva langa mine care stiu ca mereu ma va asculta si va fi langa mine, chiar daca nu ma intelege de fiecare data „ .. am vrut.. acum nu mai vreau nimic... sunt golita de mine. Port doar un ecou.. chiar si asa, am sa zbier in continuare.
Am sa imi raspund.. intr-o zi. chiar daca nu va mai fi nimeni acolo sa ma auda...

De vorba cu mine.

Cu toate ca urmatoarele cuvinte nu imi apartin, ma regasesc intru totul in ele. decalogul ce ghideaza viata pe un peron..


Prima poruncă: Să aştepţi oricît.

A doua poruncă: Să aştepţi orice.

A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi ru­găciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de fă­cut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.