cosciug sentimental

Atat de tacuta inchid in mine un ultim scancet de durere. Nu vreau sa stii, dar in pumni mi-am strans toata viata. Mi-am sugrumat gandurile si mi-am calcifiat principii. Mi-am incalcit visele si le-am deslusit in..noduri pe care nu am facut altceva decat sa le intaresc cu fiecare speranta.
As vrea sa am puterea sa pastrez de la oameni doar ce e bun. Un prieten imi spunea ca isi propune sa vada omul doar din prisma sa pozitiva. Il admir. N-am fost niciodata in stare nici macar sa gandesc in directia aceasta. Cu fiecare zi imi spulber iluzii.. cu fiecare clipa imi dau seama ca toti sunt la fel. Am spus-o si cu alte ocazii… oamenii sunt tipare, sabloane indoite si mazgalite caricatural.
Imi vine sa zbier si sa fug inspre nicaieri. Mi-e sila de cei din jurul meu. Oamenii ma asfixiaza. Nu ii mai suport langa mine... imi provoaca repulsie si ma limiteaza emotional. Mi-e frica de ce as putea deveni. Un om si mai rece ( pentru ca niciodata nu am stiut sa ma exteriorizez, nu-i asa? ) , un om placid , un om fara nimic care sa il motiveze.. nu! Nici macar nu vreau sa fiu om!
Nici macar nu vreau sa traiesc langa oameni.
Cata mizerie este in jurul meu.. in modul elegant si boem de a ne trai viata, taraim dupa noi, prin noroi si urme de toc , ceea ce ne-a fost intotdeauna mai de pret : sufletul. Calcam pe bucati din noi si privim triumfator in sus. Purtam insemnele unor invingatori. Si nici nu ne dam seama cand am strivit tot ce era mai bun in noi..
As vrea sa pot sa explic in cuvinte ce se intampla in mine acum.. imi dau silinta sa mai pot sa mai sper. In ultimele saptamani am inghetat orice speranta. S-au intamplat atat de multe lucruri, atat de planificate , atat de ordonate. Au venit din atatea parti, atat de repede incat nici macar nu am avut timp sa ma apar. Am vazut oameni falsi, oameni perfizi, fara limita, oameni nepasatori si aprigi sa calce in picioare destine. Am cautat sa ii inteleg, ca de fiecare data. Nu le gasesc nici o scuza, dar nici nu ii acuz. Sunt oameni ..
Am vrut sa mai am pic de sentiment in mine.. am cautat sa nu pierd nici un strop de fericire, fie ea si de moment. Am vrut sa pot sa spun „ am pe cineva langa mine care stiu ca mereu ma va asculta si va fi langa mine, chiar daca nu ma intelege de fiecare data „ .. am vrut.. acum nu mai vreau nimic... sunt golita de mine. Port doar un ecou.. chiar si asa, am sa zbier in continuare.
Am sa imi raspund.. intr-o zi. chiar daca nu va mai fi nimeni acolo sa ma auda...