Visatorii nu pot fi domesticiti

Toti cei care pleaca in cautarea regatului lor
Stiu ca nu vor gasi nimic.
Doar provocari.
Lungi perioade de asteptare.
Schimbari bruste, ce-aduc mult ecou.
Sau mai rau: e posibil sa nu intalneasca nimic.

Ceva ma nelinisteste. Zile multe, apasatoare, reci.
E frig. Tu crezi ca ma refer la iarna de afara si imi aduci manusi.
Asa stii ca ai sa-mi incalzesti atingerea.

Erau ochii ei ce nu-mi dadeau pace.
Caci reflectau iubire si moarte in acelasi timp.
Ai parasit-o. Cu atata drag. Cu suficient curaj.
Mi-am spus. Te las sa mergi departe.
Asa vei intelege ce se afla aproape.

Imi amintesc de vesele tricouri. Hartii lipite.
Ganduri zilnice. Cand ea crestea si nu stia
Ca nu e nici o arta in a fi balerina.
Eleganta mersului pe varfuri ajunge sa te oboseasca.
Si intr-o clipa, te poti trezi cu picioarele secerate.
Ma-ntreb.. cine mai stie sa-asterne un sarut pe genunchii zdrentuiti?

Mi-am potrivit ceasul pentru ultima oara in aceasta calatorie.
Si mi-am spus: viata e trenul, nu este gara.
Pe o plaja reusesti uneori lucrul cel mai dificil.
Poti sta placid la jumatatea distantei intre nelinistea
Ca ceea ce exista nu ti-e dat pentru totdeauna
Si fericirea de a o avea totusi.

Sa nu te miri. Intr-o zi, am sa iti spun
“Am devenit nuci.”
Nucile nu primesc nimic din exterior.
Au miezul lor bun si-o coaja impermeabila.
Nu se incalzesc una pe alta.
Nu stiu sa se stranga in brate.
Nu stiu ce e ala zambet.
Stiu doar ca nimeni nu le pot atinge.

Fericirea nu minte. Nici marea.
Numai noptile si oamenii fac asta :)