vino, sa pot regasi drumul spre mine..

M-am privit de dimineata in oglinda incercand sa-mi pun masca si am schitat un zambet!
Si mi-a raspuns...
-Esti atat de frumoasa cand plangi...


Se hotara sa mearga inainte,sa lupte ca si pana acum.De dragul lui.. Stia ca el ii este alaturi si si-ar dori sa o vada fericita.
Ce nu stia este ca sufletul ii murise si se ingropase odata cu el..

ei sunt cei doi straini cu mainile in bezna.


:)

y la dejaste volar..

EL: Ce faci?

EA: Ma urc pe nor..

EL: Esti nebuna?!... de fapt... asa esti tu

EA: Nu prea reusesc eu in fiecare zi..dar incerc

EL: .. esti bine?

EA: Da..de ce?

EL: ..aseara a fost vant si minus..si rece..si ma gandeam..ca..poate e de la tine

EA: :))..nu stii ca am devenit prietena cu noaptea?

EL: Nu..n-am mai vorbit de mult..ce sa mai stiu de tine..?

EA: Mi-e bine.. acum..

EL: ..dar maine...ma gandeam..

EA: Maine..tu stii cine e maine?..

EL: As vrea sa fie o cafea...la tine

EA: E 12.00..e maine...vii la o cafea..la mine?

EL: Ma bucur ca ti-e bine..

EL: Ai uitat ca...nu beau cafea:)

EA: Mi-e bine..maine.

EL: Ai grija de tine....pentru mine:)

EA: Mi-e bine..

cosciug sentimental

Atat de tacuta inchid in mine un ultim scancet de durere. Nu vreau sa stii, dar in pumni mi-am strans toata viata. Mi-am sugrumat gandurile si mi-am calcifiat principii. Mi-am incalcit visele si le-am deslusit in..noduri pe care nu am facut altceva decat sa le intaresc cu fiecare speranta.
As vrea sa am puterea sa pastrez de la oameni doar ce e bun. Un prieten imi spunea ca isi propune sa vada omul doar din prisma sa pozitiva. Il admir. N-am fost niciodata in stare nici macar sa gandesc in directia aceasta. Cu fiecare zi imi spulber iluzii.. cu fiecare clipa imi dau seama ca toti sunt la fel. Am spus-o si cu alte ocazii… oamenii sunt tipare, sabloane indoite si mazgalite caricatural.
Imi vine sa zbier si sa fug inspre nicaieri. Mi-e sila de cei din jurul meu. Oamenii ma asfixiaza. Nu ii mai suport langa mine... imi provoaca repulsie si ma limiteaza emotional. Mi-e frica de ce as putea deveni. Un om si mai rece ( pentru ca niciodata nu am stiut sa ma exteriorizez, nu-i asa? ) , un om placid , un om fara nimic care sa il motiveze.. nu! Nici macar nu vreau sa fiu om!
Nici macar nu vreau sa traiesc langa oameni.
Cata mizerie este in jurul meu.. in modul elegant si boem de a ne trai viata, taraim dupa noi, prin noroi si urme de toc , ceea ce ne-a fost intotdeauna mai de pret : sufletul. Calcam pe bucati din noi si privim triumfator in sus. Purtam insemnele unor invingatori. Si nici nu ne dam seama cand am strivit tot ce era mai bun in noi..
As vrea sa pot sa explic in cuvinte ce se intampla in mine acum.. imi dau silinta sa mai pot sa mai sper. In ultimele saptamani am inghetat orice speranta. S-au intamplat atat de multe lucruri, atat de planificate , atat de ordonate. Au venit din atatea parti, atat de repede incat nici macar nu am avut timp sa ma apar. Am vazut oameni falsi, oameni perfizi, fara limita, oameni nepasatori si aprigi sa calce in picioare destine. Am cautat sa ii inteleg, ca de fiecare data. Nu le gasesc nici o scuza, dar nici nu ii acuz. Sunt oameni ..
Am vrut sa mai am pic de sentiment in mine.. am cautat sa nu pierd nici un strop de fericire, fie ea si de moment. Am vrut sa pot sa spun „ am pe cineva langa mine care stiu ca mereu ma va asculta si va fi langa mine, chiar daca nu ma intelege de fiecare data „ .. am vrut.. acum nu mai vreau nimic... sunt golita de mine. Port doar un ecou.. chiar si asa, am sa zbier in continuare.
Am sa imi raspund.. intr-o zi. chiar daca nu va mai fi nimeni acolo sa ma auda...

De vorba cu mine.

Cu toate ca urmatoarele cuvinte nu imi apartin, ma regasesc intru totul in ele. decalogul ce ghideaza viata pe un peron..


Prima poruncă: Să aştepţi oricît.

A doua poruncă: Să aştepţi orice.

A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi ru­găciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de fă­cut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

voua

celor fericiti le cer iertare pentru gandurile mele triste...

baz baz

Sa fim copii

Copii de decembrie

Spiritul si forfota sarbatorilor de iarna si grija pentru cei dragi si apropiati strapung rutina zilnica. Trecutul nu trebuie inchis intre coperte, asezat intr-o cutie sau aruncat la recycle bin. Timpul sarbatorilor de iarna e timpul de regasire al povestilor de viata. E o sezatoare a sufletului in care se desira intamplari haioase cu mirosul bunatatilor de sarbatori si gustul " de la mama de acasa ".
Zambete triste. Umeri aplecati.
Prezentul e dispus pe rafturi : jucarii, cozonaci, carti, papucei de casa. Impingem carucioarele de cumparaturi. Suiera la urechi : " Unde iti petreci Craciunul? " . Nefireasca intrebare.
Craciunul e sarbatoarea familiei. Oriunde am fi, sa pastram Craciunul in familie. Cei mici sa se bucure de cadouri. Parintii sa se bucure de bucuria copiilor. Bunicii sa observe zburdalnicia timpului.
In vremurile agitate pe care le traim si cu materialismul agresiv al cumparaturilor de Craciun, e bine sa ne aducem aminte de hrana pentru suflet : traditiile, obiceiurile. Sa daruim mai mult decat un cadou. Sa daruim sufletului nostru timp de ragaz si.. liniste. Sa ne facem timp sa privim in oglinda copilul din noi.
Priveste-te pe tine..

compendiu

Oamenii sunt falsi si egoisti. Oamenii nu stiu sa ceara iertare. Oamenii nu cugeta si nu apreciaza licaritul de lumina ce vine de la soare. Oamenii sunt fazi, sunt goliti de orice sentimente imbucuratoare. Sunt flori..de mucigai. Sunt miresme imbacsite. Pagini ingalbenite.

Oamenii sunt legati spiritual cu sarma, isi aduc bucurii ce se bazeaza pe nefericirea celuilalt. Deviaza orice urma de lumina, insa nu prin trupul lor. O curma precum o mizerie. Prefac totul in scrum. Si cheama vantul…

Oamenii sunt de carton. Se modeleaza dupa nevoi. Oamenii au foarfece si lipici. Isi taie si isi lipesc singuri sperante si trairi. Se coloreaza in alb si negru. O fi mai elegant..

Oamenii sunt suspiciosi si ingrati. Valorifica lucrurile de moment si pledeaza pentru idei preconcepute. Oamenii au vise imbalsamate cu formol. Sunt nesiguri si privesc pe ascuns. Oamenii nu au putere. Lipsesc cu sufletul din actiunile lor. Oamenii sunt practici, mecanici.

Oamenii sufera la neputinta lor de a se ridica cand au cazut. Mai mult, ei se complac si sunt delasatori. Oamenii plang si pica in genunchi. Oamenii isi ridica capul spre cer pentru a compensa greutatea ce le apasa pe umeri. Oamenii incearca.. si sunt oportunisti.

..sunt curati trupeste, caci sufletul le e demult mazgalit cu marker permanent. Cu ochii mari privesc, din obisnuinta, inainte. Piciorul paseste sovaielnic pentru a-l potrivi in urma lasata de cel de dinainte. Oamenii sunt sabloane. Traiesc viata altora. Prezuma o stare de bine. De fapt, o ingroapa pe cea existenta.

Oamenii sunt grabiti. Nu se mai plimba in gradina botanica, ci se plimba prin benzinarii. Oamenii isi insusesc zilele pe sarite. Pierd sirul fericirii si il “reintregesc” prin.. noduri. Oamenii uita. Sa zambeasca. Sa iubeasca. Sa imbratiseze. Sa faca dragoste. Sa traiasca cu pasiune.

Oamenii traiesc… si mor. Si tot ce nu au facut.. ramane neant. Pentru ca oamenii traiesc cu intensitate maxima lucrurile materiale. Pentru ca oamenii nu vad dupa cortina scenei si asteapta ca altcineva sa le duca la bun sfarsit rolul. Oamenii sunt naivi si asteapta. Viata, in schimb, e infima in comparatie cu multitudinea trairilor lor.

Omului ii e tarziu… iubeste ce i-a fost dat : Oamenii.

serpentine bizare

mi-e viata gramada de solzi ce imi fug printre degete.. ma doare sa mai strang pumnul, imi rezulta practic inutil. mi-e sufletul invesmantat pe dos, crestat si alungit de la atatia picuri. am adesea sentimentul ca nu ma cunosc, ca nu stiu cum am ajuns pana aici, pe unde m-am pierdut, din cauza cui.. pe un fir de borangic imi insir trairile. se rupe. eu de unde trebuie sa innod bucatile?.. e limpede, nu le-am potrivit niciodata.
mi-s ochii straini de orice arcuire spre neant. in schimb, se prelugesc adesea in spre pamant si nu ne mai cunoastem. bucati din mine incep sa se rupa. s-au saturat si ele, desigur. franturi.. urme.. cicatrici. eu nu ma mai am. am pierdut orice insusire proprie. sunt doar un amalgam de "eu"-ri. fragmente nenumerotate. clisee ingreunate. zambete turnate.
am sa imi traiesc viata pe un peron. am sa cunosc fiecare piatra ce se incrusteaza in talpa-mi injectata cu amaraciune. am sa alerg in zig-zag ca sa pot acoperi cu privirea fiecare raza moarta a cadrului meu alb-negru. am sa matur frunzele grabite de uscaciune asa cum matur culorile din viata mea. si am sa astept nerabdatoare sa vina trenul :) pentru ca asteptarea are valoare atata timp cat astepti sa se intample ceva, chiar daca nu se va intampla niciodata. pentru ca asteptarea devine un timp gol. asteptarea e fireasca. sa astepti asteptarea? e absurd. a astepta asteptarea e moarte. e visul necugetat, e visul unui nebun.
privesc borderourile unde sunt trecute cifrele exacte de plecare a trenurilor... nici o destinatie. astept.

am chef de nimic.. si de mine

si uite asa ajung sa incarc iarasi pagina cu vise. sau sufletul cu vise.
am ganduri mii si mii pe care nu pot sa le separ. mie inima incoltita din toate partile de sentimente colorate. mi-e sufletul un curcubeu care straluceste in inversul firescului. pasesc la fiecare minut pe strazi paralele, mi-e gandul in colturi opuse, mi-e sufletul mai ciopartit ca niciodata.
cum e sa vrei de toate si de fapt, sa nu vrei nimic?
cum e sa fii rau ? dar mai ales, cum e sa fii TU? cum e sa fii puternic si cum e sa pleci capul ?
sa iubesti ? .. sau sa urasti? niciodata nu am putut uri pe cineva. cel mult am simtit o repulsie fata de vreo persoana, insa nu cred ca astfel se masoara "the big feeling".
dar cel mai important .. cum e cand nu mai simti nimic? :) eh..si aici ajung pe teritoriul meu. cei mai multi cred ca exagerez cand spun asta..si e firesc. desigur, nu ma refer la faptul ca nu imi iubesc parintii, sora, catelul :x..insa in ceea ce priveste relatiile mele cu cei din jur e cu totul o alta imagine. mereu am spus ca oamenii sunt rai. cat as fi vrut sa ma insel..macar o singura data. macar acum cand am cuprins aici aceasta replica. dar nu! mi-e imposibil. si totusi, cu toata rautatea lor, imi sunt dragi. poate pentru simplul fapt ca la fiecare pas gasesc un exemplu de " asa nu trebuie sa fiu ". na ca totusi nu suntem toti degeaba. :))
si uite asa se traduce pasivitatea mea .. in neincrederea in oameni, in nepasare. tot voi m-ati invatat sa fiu asa.. oamenii mei dragi :)
iata cum ajung sa va includ in primul meu post [serios!]. si ce daca nu meritati ? v-am zis ca imi sunteti dragi :)

hei!

... pentru ca de vreo cateva zile mi-am dat seama ca ar trebui sa am un loc al meu, unde sa fiu eu cu mine, in care sa imi zambesc si sa privesc in oglinda. sa imi cant gandurile si sa stau intr-o camera goala, cu ecoul asurzitor.
imi urez spor in ale tastatului si multe ganduri frumoase!