t-a-i-a-t-c-u-m-u-l-t-e-l-i-n-i-i

- : stii, mai e un pic si vine iarna.. si frigul..
ea : mai bine. macar atunci o sa am motiv sa port manusi ca sa imi incalzesc mainile.
- : ce zambet sters..
ea : nu ziceai ceva de iarna ? :)
- : Lui i-ai spus ?
ea : ce sa ii spun ? ca vine frigul ?.. de fapt nici nu vine, a fost mereu aici, in mine.
- : exagerezi..
ea : uneori as vrea sa ma pot tine de mana fara sa simt ca ma strivesc intre degetele cu minus grade. asa as face cand nu as avea mana lui. probabil de asta si avem doua maini.. ca un fel de compensatie.
toata viata m-am aparat, m-am ferit, am pus intre mine si ceilalti o bariera. nu m-am daruit in intregime, mi-am pastrat cai de retragere, mi-am protejat singuratatea.
- : sunt imprejurari in care egoismul e firesc..
ea : e prima oara , cred, cand imi inteleg esecurile..
e posibil sa ma fi nascut cu o asemenea predispozitie, cum te nasti cu o celula defecta care, mai tarziu, dezvolta o tumora.
- : nu vreau sa te vad cu inima franta!
ea : atunci nu te uita, pentru ca e larg deschisa..


asezata pe un scaun, langa o fereastra inchisa, am impresia ca aud linistea putrezind. scriu cu pixuri colorate, poate intr-o zi iti vei dori sa ma vezi zambind.
poate simt mai mult decat inteleg. si asta ar lamuri multe…

*impotriva pericolelor din mine.

Sine Sole Sileo

In arta razboaielor se pierde aproape totdeauna in spatele frontului. Nu in camp deschis, ci in defileele ceasurilor de singuratate pe care nimeni nu le vede si putini le stiu. Pentru ca "in spatele frontului" e totdeauna un om singur care isi cauta drumul spre semenii sai.
Imi aduc aminte din nou de nucii de piatra crescuti pe o coasta calcaroasa unde, odata cu seva, absorbisera in trunchiuri si cristale de calcar care-i pietrificasera cu timpul, prefacandu-i in statui infricosatoare. Cam asa se intampla, cred, si cu omul insingurat care se amageste ca poate rezista , ramanand cu radacinile infipte in abandonuri si dogme. Caci, treptat, el inlocuieste adevarul cu voluptatea vorbelor, risipindu-si fortele spre a ocoli viata, pentru a renunta sa o inteleaga. Si astfel devine ca o statuie de nisip.
Care nu e altceva decat nisipul, dar mai trista decat nisipul.


Greu e sa cred ca poti privi stelele azi, daca nu esti astronom, fara sa fii suspectat de unii ca-ti pierzi vremea..

diapozitive

Daca plang nu inseamna ca sunt isterica. Inseamna ca am nevoie sa ma tii in brate si sa imi mangai crestetul capului.
Daca sunt nervoasa nu inseamna ca am ajuns la capatul puterilor. Inseamna ca rascolesc prin mine si caut sa fiu femeia buna, blanda si dragastoasa care sa iti aline noptile si sa iti contureze podul palmei atunci cand dormi.
Daca sunt depresiva, inseamna ca am nevoie de linistea si sufletul tau. Am nevoie de un fel de timp care sa ma mai lase in viata ta.
Daca tac cu zilele nu inseamna ca e ceva in neregula cu mine. E pentru ca vreau sa te privesc vorbind, pentru ca ma bucur ca esti atunci, acolo, cu mine si pentru ca nu mai am nevoie de nimic altceva… pentru ca pari atat de simpatic cand te straduiesti sa imi intelegi tacerea.
Daca ti se pare ca sunt credula e pentru ca am invatat sa nu intreb “de ce?” , ci mai bine sa ma hranesc cu portia mea de fericire concretizata in clipele cat esti cu mine.

Multumesc, pentru ca mi-ai adus zambetul inapoi.
Multumesc, pentru ca mi-ai amintit ca exist undeva, acolo, ingramadita intr-un corp de lut rece.
Multumesc, pentru ca acum ma suni si iarasi ma faci sa fiu toata un zambet.

Multumesc, pentru ca imi aduci pastile de gat doar fiindca m-am plans la telefon urmeaza sa racesc si asta era doar un pas.
Multumesc, pentru ca a doua zi, m-ai cules din ploaia rece si m-ai dus acasa.
Multumesc, pentru ca, asa cum ti-am zis si tie, nu m-am mai vazut de mult timp asa…


Nu ai sa intelegi niciodata cat a contat pentru mine.. :)